Luna lui gustar aduce cu sine impresiile verii... gustăm din ceea ce am reușit să adunăm... Cei de la Tabăra lui Textus au lucrat săptămână de săptămână și au adunat lecturi și impresii de-a lungul celor două luni de vară. Elevii de clasa a opta au început tabăra cu romanul Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, distopia fiind tema fundamentală a operei literare. Dincolo de conținutul care a fost urmărit cu atenție de către elevi și evaluat prin diferite instrumente digitale, valorificarea personajului principal s-a făcut prin crearea blazonului acestuia. Exercțiile de trecere dincolo de text le-au permis asocierea cu Prometeu, Pasărea Phoenix sau chiar cu o simplă salamandră... A doua operă literară a fost comedia Tache, Ianke și Cadâr de V. I. Popa care fost parcursă atent și cu mult umor, nu înainte de a fi prezentate trăsăturile textului dramatic. Posibilitatea de a alterna lectura cu vizionarea imediată a spectacolului le-a oferit în totalitate accesul către mesajul textului. Jocul actorilor fascinează și viziunea dramaturgului este transmisă printr-un cumul de factori, text, joc de rol, muzică, mișcare scenică etc. Jocul de-a scenograful le-a permis să înțeleagă indicațiile scenice externe și semnificația elementelor de decor în desfășurarea acțiunii. Lucrul în perechi a dus la crearea buletinelor de personaj, interactivitatea fiind cheia orelor de la Tabăra lui Textus, mai ales, în timpul prezentării acestora. Dragostea care poate schimba mentalități și destine a fost ștafeta care i-a dus către romanul Baltagul de M. Sadoveanu. Lumea romanului guvernată de tradiții și legi nescrise i-a atras, iar elementele din biografia scriitorului au dus la stimularea lecturii. Oier, munte, naștere, nuntă, moarte, preot, vrăjitoare, curaj și victorie au fost elementele care au țesut treptat lumea cărții. Exercițiile de verificare a lecturii au confirmat înțelegerea conținutului, mai ales, când au avut de făcut asocierea cu balada populară Miorița. La clasa a VII-a, romanul Waterschip Down de Richard Adams a deschis către noi lumea lui Alună, iepurele care își ia sălașul și pleacă pentru a fi salvat din calea oamenilor. Coborând la firul ierbii, printre flori de ciuboțica-cucului, drobiță, rocoțea și ascultând cântecul mierlei sau al ciocârliei, feriți de hrududu, înțelegând iepureasca inventată de scriitor, au putut parcurge textul fascinați. Alună, Păpădie sau misteriosul Cinci nu te lasă să abandonezi lectura, iar prietenia lor cu Kehaar, un pescăruș simpatic te uimește și îți dă acea senzație de dulce a poveștilor scrise frumos. Formulele inventate de noi îți sunt clare doar dacă citești cartea. O provocare?! Încearcă!
Sălașul Sandleford + oameni + hrududu = dezastru
Laur + Clopoțel + dezastru = Watership Down
El-ahrairah + Iepurzor + Hufsa = morcovi
Kehaar + iepuroaice = Efrafa
Alună + Ulcică + Ferma Nuthanger = iepuri Cei de clasa a VI-a au rămas în lumea lui Harry Potter. Alohomora! a fost formula ce a permis deschiderea universului celor două volume și nu au fost tastele vrăjite cu poțiunea anticopiat, deoarece scrierea te atrage și vrei să afli din ce în ce mai mult. Imaginarium ( rubrica de visare) a permis trecerea pragului în lumea de la Hogwarts: cu cine m-aș împrieteni, pe care l-aș ajuta, ce aș vrea să învăț etc. Elementele de portret au fost selectate și materializate prin contur și culoare, apoi recunoașterea personajelor sau a obiectelor descrise a fost mult mai ușoară. Draco Dormiens Nunquam Titillandus! Știți ce înseamnă? Ce legătură are cu Școala de Vrăjitoare și Vrăjitori?! Nu?! Atunci, ar fi o bună o provocare de lectură, poate o temă pentru cei care citesc articolul... Textus știe!! Tabăra lui Textus este la a doua ediție și se va termina în următoarea săptămână. Mergi în tabără! Vorbele unui părinte către una dintre elevele de la Textus promit multe. Da, a fost o tabără din punct de vedere al grupului format, al metodelor folosite, al comunicării dintre membrii care au devenit frumoase prietenii de carte.
Comments